Biserica "Nasterea Maicii Domnului"-Talpalari este o ctitorie a familiei marelui vistiernic Iordache Cantacuzino (sec. al XVII-lea) situată in Iasi in zona Pietei Unirii. Biserica parohiei Talpalari are doua hramuri: "Nasterea Maicii Domnului" si "Sf. Proroc Ilie."
Ctitorul bisericii Talpalari a fost marele vistiernic Iordache Cantacuzino. El a ridicat aceasta biserica avand hramul „Nasterea Maicii Domnului” la 1640, in partea de nord a orasului.
In secolul al XVIII-lea, in aceasta zona, se vor aseza mesterii talpalari, cu atelierele lor de dubit pieile si de confectionat incaltaminte. Breasla lor va da si numele cel mai popular al sfantului locas, Biserica Talpalari sau Talpalari.
Dintre ctitorii si binefacatorii care, alaturi de familia Cantacuzino, a purtat de grija bisericii Talpalari de-a lungul timpului amintim cateva familii: Beldiman, Scortescu, Cazimir, Hermeziu, Burghelea, Gane, Carp, Botezatu, Bosiasa.
La 19 iulie 1827, biserica Talpalari a fost distrusa de un incendiu. A fost refacuta de catre r». marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pascanu, un urmas din familia primilor ctitori.
De asemenea, in aceasta vreme un mare purtator de grija pentru biserica a fost, mitropolitul Veniamin Costachi.
In 1884, biserica va ajunge aproape cu totul cu totul in ruina, s-au facut reparatii capitale din venituri proprii. S-a reparat intreaga zidarie, s-au pictat peretii si boltile in ulei de catre N. Roteanu, s-a poleit catapeteasma, s-au refacut cafasul, usile si ferestrele. Tot atunci s-a construit din nou clopotnita si s-au adaugat doua pavilioane lipite de fata sudica: unul la intrarea in pridvor, celalalt cu acces la altar, deasupra criptei unde se afla osemintele unor ctitori si binefacatori ai bisericii.
Planul bisericii respecta forma de cruce, cu turnul clopotnitei deasupra exonartexului. Altarul, cu bolta semicalota, are o fereastra pe axul estic.
Pictura in stil neorenascentist, realizata in 1886, cuprinde cateva tablouri de mari dimensiuni, remarcandu-se scenele din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe latura nordica) si «Iisus judecat in fata lui Pilat» (peretele de sud) .
Catapeteasma din lemn, lucrata in stil baroc, este foarte frumoasa, fiind asemanatoare cu cea de la Sucevita; are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit. Usile diaconesti sunt asezate in unghi, iar aranjamentul icoanelor este cel clasic.
Zidaria exterioara a sfantului locas este impodobita in stilul barocului constantinopolitan, asemenea altor biserici iesene: Mitropolia veche, Sf. Teodori, Curelari. Nise trilobate si rombice se insiruie de jur-imprejurul edificiului, pe trei registre de dimensiuni diferite, de la soclu si pana aproape de streasina.
Dupa anul 1953 biserica are si un al doilea hram, Sf. Ilie, in amintirea bisericii filiale de pe strada V. Alecsandri nr. 9, ctitoria lui Ionascu Gheanghea de la 1620, demolata pentru a se construi blocuri cu locuinte.
Dupa 1990 s-au inceput lucrari de restaurare, insa puterea financiara a parohiei este mult sub cerintele unui monument istoric, inscris in lista Ministerului Culturii si Cultelor cu nr. 24 B 406. S-a refacut imprejmuirea bisericii, s-au efectuat lucrari de reparatii curente, s-a reparat cripta si s-a asezat deasupra intrarii acesteia un mozaic bizantin reprezentand Invierea Domnului.